Viata ca o gara …

Sufletul ..cea mai curata forma a unui intreg , singurul pe care nu-l poti pacali , minti sau insela ..sufletul e cel care de cele mai multe ori se desprinde de minte si traieste nemijlocit si neconditionat .In suflet se astern cu grija trairi intense asemeni unor cuvinte  atent selectionate pe o foaie parfumata ..in suflet simtim  frenezia tuturor emotiilor , cand razi cu pofta sau plangi de durere in suflet izvoraste primul impuls ..sufletul este sincer si curat , cu ochii mintii mele vad sufletul asemeni florilor mele preferate invaluit intr-o mireasma de esenta tare  , parfumul simturilor mele… gingasele lacramioare , albe , pure ..ca niste clopotei zglobi dornici de viata imprastiind in jur mirosul imbatator trezindu-ma  la viata.Ma simt ca un calator prin lumea asta ..simt cum alunec pe sina vietii mele purtata de un tren prafuit care inainteaza cu viteza minima catre implinire ..am asteptat atatia ani in fata unei case de bilete sa pot infaptui o calatorie cu un tren curat si plin de caldura ..n-a fost sa fie , prin fata garii mele , un satuc uitat de lume nu a trecut decat acest tren iesit parca din filmele de epoca ..vechi, aburi, carbuni si ..frig ..un frig necrutator care-mi ingheata toate simturile si trairile ..Ma asez constienta fiind  ca  prêt de multe zile ale vietii mele aceasta  bancuta prafuita imi va tine companie  , sterg geamul inghetat si incerc sa privesc afara ..nu reusesc , nu zaresc decat intuneric , realizez ca in aceasta calatorie atemporala a timpului va fi vesnic noapte , ceata ..si fum ..un fum gros prin care voi cauta permanent o gura de aer curat ..Viata am asemuit-o mereu ca pe o gara ..in care oamenii asemeni  trenurilor  vin si pleaca constant , la timp sau cu intarzaiere ..multe trenuri de diferite lungimi , culori, unele mai vechi altele mai moderne , accelerat ,  , rapid, sau poate personal ..toate avand parca acelasi scop , o calatorie spre destinatia dorita.Au trecut prin fata mea trenuri care uneori mi-au luat intraga privire , alteori unele atat de simple ca si aspect care mi-au tulburat sufletul ..nu am indraznit niciodata sa urc ..pana acum , privesc pe geamul micut si inghetat , cate o luminita zglobie in departare imi mai anima frica , mi-e frig ..frig si frica ..ma obisnuisem sa traiesc fiindu-mi bine si cald , ma simteam protejata , stiam ca orice ar fi tu .. mecanic in trenul vietii mele vei avea grija sa imi fie bine , mai scoteam uneori capul pe fereastra lasand  vantul necrutator sa ma ciufuleasca de toate trairile din mine , apoi spasita cu glasul ragusit imi spuneam ca tot mai bine este la caldura ..acum e frig , oricat m-as ghemui simt cum fiori reci aluneca sacadat pe spatele-mi inconvoiat , off frigule  te-ncapatanezi sa ramai minute-n sir la mine-n trup  desi te-alung cu fiecare secunda care trece. Unde sa m-ascund?   Mereu ma vei gasi ..inchid ochii si las decat glasul sufletului sa vorbeasca ,  alunec imbatata   de simturi ..indraznesc sa cutez ca atunci cand ma voi trezi ma voi afla pe un camp imens plin cu verdeata , roua imi va bucura gleznele goale , un soare stralucitor isi va face cu grija simtita prezenta pe dupa nori , iar eu voi alerga neincetat printre miile de flori multicolore imprejmuite  de macii  rosii ai iubirii din mine …

Anunțuri

Interviu cu ..IUBIREA !

INTERVIU CU ….IUBIREA !

Am avut un interviu cu o voce ..
Ca in fiecare seara mi-am strans pernuta in brate si simturile mi-au fost usor usor adormite .Se facea ca alergam prin vai pline cu maci rosii, picioare-mi goale se bucurau de roua rece a unei dimineti, iarba de un verde smarald cat vezi cu ochii, un soare binevoitor isi facea lacas de dupa norii de un albastru pur , totul in jur mirosea a proaspat, niste copilasi zglobii inaltau un zmeu, se auzea in departare murmurul unui rau , femei si barbati laolalta culegeau roadele unor copaci de o frumusete inimaginabila …iar eu priveam de undeva de sus …
La un moment dat aud o voce necunoscuta, ca un clinchet de clopotei ..

– Deci, te intrebi ce lume este aceasta ? a întrebat vocea.
«Da, nu stiu, nu o recunosc pare ireala, oare exista? …» am raspuns eu.

Vocea a ras, dar mi-a raspuns :
«Tot ce vezi exista in noi, e vesnicia . Pentru a o avea si tu nu trebuie decat sa dai sonorul mai tare in inima ta, sa deschizi larg poarta sufletului si sa lasi sentimentele sa te inunde »

« As incerca i-am raspuns insa … ma doare atat de tare deznadejdea …
– Ce pot sa fac sa nu mai fiu dezamagita de cei la care tin ?

Vocea a raspuns:
« Nu incerca sa intelegi omul, pastreaza-l in suflet indiferent daca iti face bine sau daca te rasplateste cu rau, zambeste-i chiar si atunci cand inima iti plange, omul nu vrea sa fie rau, e ca un copil Se plictiseste , se alinta, plange , sufera iar cand sufera loveste exact in cei la care tine mai mult »

– Ce-as putea face sa imi pot recunoaste mai bine trairile si sentimentele ?

Vocea mi-a luat mainile si mi le-a pus in dreptul inimii, apoi mi-a spus :
– Ce auzi ?
-Cum imi bate inima, am raspuns .
– Bate tare ?
-Puternic …

«Asta pentru ca esti emotionata, pentru ca esti sincera, pentru ca simti …intotdeauna cand faci alegeri asculta-ti inima, urmeaza-ti trairile, simte emotiile la intensitate maxima ..si alege cu sufletul… »

– Ca sa primesc darul divin numit IUBIRE, ce trebuie sa fac ? am intrebat dupa multe momente in care-mi simteam obrajii arzand .
Vocea a oftat dar a raspuns :

«Sa inveti sa nu cersesti iubirea, sa nu o cumperi, sa nu o ranesti, sa nu razi de ea, trebuie doar sa stii sa o recunosti atunci cand bate la poarta inimii tale, sa faci tot ce-ti sta in putere sa lupti pentru ea, sa inveti sa nu ceri insa sa fi mereu pregatita sa daruiesti .»
«Sa inveti ca cel mai frumos sentiment de pe pamant este iubirea si ca doar ea te face pe deplin fericita »

«Sa inveti ca nu-i bine sa ravnesti la ceea ce au altii, si sa incerci sa-ti construiesti fericirea departe de durerea celorlalti .»

«Sa inveti ca o persoana care incearca sa cumpere iubirea nu este bogata , ci din contra una care se multumeste cu putin .»

«Sa inveti ca vorbele spuse la suparare ranesc si ca trebuie uneori ani buni pentru ca rana sa se poata vindeca, ca nu poti sa fi cu adevarat fericita daca cei de langa tine plang, ca un suflet nu cu ocara se hraneste ci cu vorbe bune si generozitate, sa inveti ca toleranta este o intelepciune nu un defect si ca a ierta nu este un semn de slabiciune ci o virtute .»

«Sa înveti sa iti accepti greselile ca pe o punte care te pot propulsa catre lucruri bune, tot ce trebuie sa faci este sa nu le mai repeti, trebuie sa razi cu tot sufletul chiar si cand totul in jur se prabuseste, gandindu-te ca fiecare durere este un pas inainte spre a evolua , trebuie sa inveti sa mergi cu capul sus chiar si cand umerii iti sunt garboviti de griji si neajunsuri, trebuie sa nu-ti pierzi capul, chiar si atunci cand iti vine sa ingenunchezi si sa strigi “Doamne , opreste-te din mers “ , trebuie sa inveti sa oferi iertare, facandu-ti dusmanii prieteni, oferindu-le exact ceea ce nu se asteapta, iertarea , trebuie sa inveti sa iti controlezi emotiile , lacrimile si durerea si sa accepti ca nu poti fi iubit de toata lumea, dar tu poti oferi afectiune chiar si celor care nu te iubesc, sa inveti ca in viata se intampla sa fi rasplatit cu rau, desi tu ai oferit doar bine, sa inveti ca pentru fiecare clipa de fericire oferita poti sa primesti inzecit,sa inveti si sa accepti ca… numai IUBIREA iti ofera poarta deschisa catre rai .»

Am vrut sa mai intreb ceva, dar mi-a pus degetul pe buze
»
: ssttt mi-a soptit, e deja dimineata, deschide ochii si primul sentiment care il simti ..iti va raspunde cine sunt …»

Am tresarit, m-am intrebat oare am visat?! Apoi am simtit ceva puternic in inima, erai acolo, te simteam, mai adanc ca niciodata ..iubirea mea, mereu in inima mea !!!

One day ..baby, one day ..

macii
Am ajuns sa nu ne mai sarutam , vorbim sau zambim,
a venit toamna afara, un inceput de anotimp minunat,
am ajuns sa ne indepartam,despartim, asa …
cum intr-o zi,s-au indepartat si apele …de uscat.
Totul e atat de trist in sufletul meu , poate si in al tau..
Eu spun – asa a fost sa fie …tu poate spui la fel.
Alaturi de mine sta marturie, umbra pasilor tai ..
Alaturi de tine sta acum uitarea, a ceea ce-ai lasat inapoi .

Nu peste mult timp tu vei fi infinitul din zari …
Eu poate voi fi nemarginirea ..
Lacrimile din ochii nostrii vor fi flori, ce vor striga in vazduh ..unde e iubirea ?!
Lumea din jur va crede ca ne uram,
Intre noi, iubirea va sta mereu neclintita..
Ai ramas pe loc in sufletul meu,
Si nimeni nu stie nici tu si nici eu..
Ca atunci cand se lasa inserarea peste sufletul meu,
asa cum tarmul se modeleaza din ape,inima mea ia forma iubita a trupului tau …

Am ajuns sa nu ne mai sarutam ,vorbim sau zambim, a venit toamna afara,
un inceput de anotimp minunat, am ajuns sa ne indepartam,despartim, asa …
cum intr-o zi s-au indepartat si apele …de uscat.
Nu peste mult tu vei fi fericit , poate voi fi si eu.
Amintirea insa va sta legamant , pentru ce ne-am promis amandoi .
Nu peste mult tu vei pleca ,eu poate voi ramane…
Nu peste mult inima ta, va uita de-a mea pentru totdeauna,
Nu peste mult timp tu vei fi infinitul din zari …
Eu poate voi fi nemarginirea ..
Lacrimile din ochii nostrii vor fi flori, ce vor striga in vazduh ..unde e iubirea ?!

Interviu cu …sufletul din mine !

Interviu cu ...sufletul din mine !

Uneori simtim nevoia sa ne ascundem de toti si toate si sa dam sonorul mai tare in noi, acel sonor pe care de prea multe ori ne incapatanam sa-l tinem la minim…

Locul in care alesesem sa fug se afla la o distanta considerabila de casa, in jur doar padurea de un verde smarald , doar ciripit de pasarele undeva in departare .O liniste apasatoare se instalase in mine ..eram doar eu si gandurile mele .M-am oprit in dreptul unei ape de o claritate ireala,si am privit cu atentie unduitul apei in tremurul vantului ..

Deodata chipul meu reflectat in oglinda raului a luat forma unui voal alb care dansa parca un vals ..se rotea incet ,muzica aceea era una pe care nu o mai auzisem, o chitara inganata de un pian ..acele acorduri parca m-au dezbracat de toate trairile ..nu mai simteam nimic decat imi auzeam bataile inimii in piept si respiratia sacadata ..
O stare de neliniste ma invaluia , oare ce urma sa se intample ?!
Priveam in continuare dansul apei , ceva ma retinea , eram captiva in acel loc ..
In adancul apei mi-am vazut chipul , reflexia era a mea, purtam insa acele voaluri albe cu margini albastre …semana cu mine, dar cine era?!
Deodata a inceput sa-mi vorbeasca, pana si vocea era a mea ..

Nu fii trista ! Stiu, te simti singura,ti se pare ca nimeni nu se opreste in loc sa te asculte, te afli aici sa primesti raspunsuri ..eu ti le voi da !

Cine esti , am intrebat cu vocea tremuranda ?!
-Sunt lumina care te calauzeste, sunt pretutindeni cu tine, nu ma vezi insa vreau sa nu uiti niciodata ca nu esti singura !

Daca esti mereu cu mine, cum se face ca ma simt atat de pustiita?!
– Draga mea, singuratatea este covarsitoare, incearca sa ai o legatura reala si vie cu ceilalti, trateaza-i cu respect si bunavointa, ai mila si compasiune de cei mai slabi, ofera incredere si afectiune chiar si celor care te ranesc , ridica privirea din pamant si priveste in jurul tau ..acolo vei descoperi ca nu esti niciodata singura !

Am atatea ganduri care nu-mi dau pace, atatea intrebari, cui pot cere sfaturi fara sa rada de mine ?!
-De fiecare data cand vei dori sa primesti ransunsuri , cauta adanc in tine, invoca lumina , voi fi acolo sa te ajut,caci sufletul inseamna ascultare, inseamna deschidere, curiozitate, rabdare, doar cu urechile sufletului vei putea auzi si intelege cu adevarat ceea ce spun ceilalti , asadar , da sonorul mai tare in tine si vei auzi chemarea …

Observ acum ca sufletul este reflexia noastra, cum il pot pastra mereu frumos ?!
– Fa ca actiunile tale sa pastreze frumusetea naturala a tuturor lucrurilor, da esenta vietii in tot ce inseamna ea, nu distruge, nu ucide, nu polua, nu deteriora, nu rani si nu incerca sa te ridici sus pe suferinta altora, pastreaza in tine expresia vietii pure !

Cum pot sa raspund mereu cu adevar cand totul in jur mi se pare o mare minciuna ?!
-Sufletul ne ofera mereu adevarul, mintea este cea care face diferenta, si raspunde cu neadevaruri .Incearca sa-ti pastrezi mereu verticalitatea, sa fii raspunzatoare pentru faptele tale, sa fii cinstita cu tine si cu ceilalti, doar asa vei primi raspunsul adevarat la toate actiunile tale .Ofera si vei primi inapoi !

Cum pot pastra o relatie de armonie si echilibru cu ceilalti ?! Ma doare nedreptatea din jur, mi se pare ca lumea devine tot mai rea pe zi ce trece ..

-Puneti in ordine prioritatile, pastreaza langa tine oamenii care te inteleg si te respecta, familia, prietenii, nu cauta foloase proprii prin sacrificiul altora, rasplateste-i cu bunatate si dreptate pentru ca sufletul implica universalitate, nu putem convietui intre oameni decat ajutand pe ceilalti si implicandu-ne.Nimic nu se compara cu o persoana facuta fericita din bunavointa noastra …

Deodata a inceput sa ploua, am tresarit, am vrut sa mai intreb ceva insa ploaia se intensifica, iar reflexia din apa disparuse .Am realizat ca ma doare acolo in mine, sufletul meu plangea…
M-am ridicat si am inaintat incet cautand un adapost ..
Deodata cineva m-a luat de mana ..
-Vino aici,am auzit ca prin vis, si m-am simtit imbratisata ..

Erai tu, sufletul meu ..mereu si mereu cu mine …

Lumina care ma calauzeste ..

Simte, traieste …iubeste !!!

72e5154545bf701bfa63590954878802

Ma gandesc ca uneori e bine sa te opresti din drum, sa dai o sansa lumii sau chiar mai multe ..sa primesti in bratele tale zambetul, fara sa pleci mai departe .. opreste-te o clipa din mersul zgomotos al vietii tale si asculta ..asculta ecoul sufletului tau care ..te cheama ..SIMTE, TRAIESTE, IUBESTE !

Era o seara de august, briza marii il cuprindea incet rascolindu-i toate simturile ..se oprise putin din lectura unei carti vechi si privea orizontul ..
Daca acea fata cu parul ondulat si ochii mari i-ar fi zambit si ar fi intins manuta prin filele cartii vechi,cum ar fi reactionat ?! In departare valurile loveau stancile imbratisandu-le usor, se lasa inserarea peste acel loc uitat de oameni, salbaticia il atragea, era obosit de atatea rezonante ale trecutului, de amintiri ..era obosit sa mai alerge catre undeva si totodata spre nicaieri ..

A inchis ochii, auzea doar valurile si niste tipete de pescarusi neobositi,cu ochii mintii vedea cum fata ii zambeste …acel chip, acea aparitie ..oare, e posibil ?!?

Uitase ca toata viata alergase in cautarea fericirii, a sufletului , uitase cum e sa simti moliciunea altor buze, uitase ca bratele-i puternice nu au mai strans demult in brate pe cineva ..insa nu uitase sa viseze ..

Imaginea ei se contura printre voaluri albe de matase, vantul ii mangaia parul usor ondulat, abia atingea nisipul cu talpile iar rochia dansa un dans feeric in jurul ei ..Soarele intrase demult in nori, iar el nu reusea sa-i zareasca bine chipul ..inima ii batea cu putere ..ar fi vrut sa strige >> hei, opreste-te din mers>> dar vocea nu il asculta, nodul acela din gat il facea incapabil de a rosti vreun sunet ..

Privind-o parea intr-o lume ireala,in sfarsit lumea lui prinsese culoare, gasise ceva ce il facea sa freamate si totusi , cine, cine era aceasta fata ?! De unde aparuse?!

A inceput sa alerge spre ea, cu sufletul pe dinafara, uitand de el, uitand de trecut, atat de aproape de prezent.Dintr-odata pe chipul fetei aparu un zambet divin, iar rasul acela facea ca tot universul sa se umple cu frumos .. O privea extaziat, speriat si uimit de aparitie.

Era atat gingasa si calda,totul parea ca inverzeste in jurul ei.Nisipul se preschimbase in iarba, mii de maci rosii se leganau in bataia vantului,doar stancile erau pe loc si marea in departare, doar in locul nisipului aparuse iarba umeda cu stropi de roua.

O privea neincetat zambind si incerca sa o descopere . Il uimea si atragea aparitia fetei .Era placuta, diafana, atat de diferita …
Minutele treceau, orele ..o privea dar nu indraznea sa ii vorbeasca de teama sa nu strice magia…

Intr-un tarziu si-a facut curaj si i-a vorbit,intreband-o cine e si ce face singura acolo.

I-a raspuns zambind desi chipul acela trada o mare suferinta…
ca incearca sa afle raspunsurile timpului si sangereaza de singuratate, rataceste in cautarea acelui loc caruia ceilalti ii spun <> .

A ramas tacut cu ea, tinand-o la pieptul lui, o ocrotea de tot ce era in jur si o ascundea in sufletul lui .Si ea a inceput sa se deschida, a inceput sa cante acel cantec al iubirii, cuvintele lor erau versuri presarate pe portativul a doua inimii, mainile lor conturau un decor al trairilor intense, trupurile vibrau iar buzele tremurande sopteau zeci si zeci de ganduri si trairi ..ca un izvor de cuvinte nescrise ..

O chemase cu gandul atunci in acea zi,o chemase sa vina :

” Vino, vino in bratele mele, te astept si eu si marea ..o barca ancorata la tarm, sa ratacim asa ca doi nebuni .. ne oprim cand foamea ne razbeste in port…zburam cu parasuta deasupra marii…alergam pe plaja si ne trezim dimineata in pustiu,fara sa ne amintim cum am ajuns acolo. Iesim in zori cu pescarii in larg..ne balacim incercand sa prindem peste,ne alergam pe tarm la rasarit, inchiriem cladirea cea mai apropiata de mare si dormim cu ferestrele deschise, astfel incat in zori sa ne trezim cu marea in casa. Seara inotam in mare. Dimineata inotam in mare. Ziua inotam in mare. Cand timpul se va strica luam o parte din mare cu noi si ne intoarcem impreuna. Iubeste. Lasa-te iubita. Fii libera. Si.. zambeste”

Iar EA…
Stia ca este „EL” completarea sufletului ei, stia ca undeva exista si il astepta ..

” Te astept ascunsa de valurile involburate ale vietii, ma pastrez pentru tine si ma rog in tacere sa vii , sa ma cauti sa ma topesc in bratele tale ..acea clipa as vrea s-o pastrez la infinit sa opresc timpul in loc,in asteptarea ta trec minute ..trec secunde si clipe fara contur fara esenta ..te strig , te caut , te astept ..insa picaturi de neliniste tot isi fac loc in sufletul meu ..mi-e frica , mi-e frica de rautatea lumii, de incurcatele cai ale vietii , mi-e frica sa nu uiti drumul spre inima mea … ”

Si a venit asemeni perlei scaldata de soare si udata de valurile marii, s-au imbratisat si au zambit pe rand rasaritului si apusului ..

De atunci fiecare rasarit este al lor, fiecare bucurie de peste zi o traiesc impreuna, apusul este timpul intalnirii lor… locul in care privirea lor a acceptat ca .. apartin unul altuia pentru eternitate ..

Dincolo de cuvinte este …inima mea !!!

aa77c6fe3642444b84b255e8280143bdAzi am citit o poveste impresionanta de iubire pe un blog, mi-am adus aminte de a mea ..
Da! Iubirea e sublima ..iata povestea mea …

Viata isi urma cararea, era o zi de toamna,eram doar eu departe de trecutul pe care il lasasem in urma ..

Ma izolasem de ceva timp de toti cei care credeam eu in mintea mea ca nu m-ar intelege, de fapt cei dragi ma cautau insa durerea era prea mare pentru a tot repeta la infinit tuturor ceea ce era in inima mea …
Veneam dupa destui ani in care nu fusesem inteleasa, in care singura bucurie era dorinta de a-mi regasi linistea, in care sa raman eu cu gandul meu , cu nevoia din mine de a inabusi strigatul nefericirii ..

Inchid ochii si retraiesc acea zi, ma aflam intr-un loc unde interactiunea mea cu anumite persoane a avut un ecou gresit iar acum sufeream ca nu sunt inteleasa ..Atunci a aparut el, ca un salvator al durerii mele, m-a ridicat de jos din tarana, m-a scuturat si m-a imbratisat ..

Ne stiam de ceva timp insa niciodata nu am reusit sa vorbim mai multe cuvinte , pana atunci …

Nu reusesc sa imi amintesc ce am facut in acea zi de octombrie, nu imi amintesc la ce ora m-am trezit in dimineata aia, ce am mancat, daca am savurat cafeaua cu gandul departe , daca mi-am facut un ceai ..incerc sa-mi explic ce cautam eu acolo si de ce el a simtit acel impuls de a ma proteja , de ce ?!

Ma gandesc ca toata viata m-am pregatit pentru intalnirea cu iubirea, nu stiam asta atunci, stiam doar incercarile mele de a contura cu penita mintii o poveste rupta din rai plina de fericire eterna ..
Nu l-am placut la inceput, imaginea lui mi-o amintesc si acum, mi se parea prea linistit ca un vapor care plutea in deriva pe marile si oceanele vietii ..insa lin fara a infrunta vreo furtuna, fara sa trebuiasca sa ancoreze undeva ..mereu si mereu acea plutire ..

Am fost uimita sa descopar intensitatea indarjirii cu care ma apara in fata tuturor celor care ma sicanau ..cum a reusit sa ma readuca alaturi de el pe acel vapor al linistii ..cum a reusit sa spulbere cu acele cuvinte bine asezate valuri care ma inecau ,cuvintele celorlalti pline de ocara si durere ..imaginea lui in mintea mea de razboinic nu poate decat sa ma faca sa cred ca totul a fost un impuls trimis de sufletul lui in fata caruia nu a putut sa ramana insensibil ..
Nu mai stiu cum am ajuns in bratele lui, cum m-am cuibarit speriata si cum am dat drumul lacrimilor sa curga in siroaie ..sufeream iar el ma proteja, pentru prima data in viata mea cineva m-a protejat desi nu ma cunostea , desi nu insemnam nimic pentru el ..

Acea zi de toamna mi l-a adus alaturi de mine , si mi-a intrat in suflet asa simplu, pe nesimtite, in vesnicia acelei clipe cred ca am uitat sa mai respir, am uitat sa mai plang , mi-am oprit privirea , nu mai exista lumea in jur , nu mai existam decat noi ..
Cred ca atunci m-am indragostit, pe loc… de un om despre care nu stiam nimic , un om care nu era nici pe departe acela perfect conturat in imaginatia mea, insa doar el a reusit sa trimita catre mine acele unde facandu-ma sa vibrez ..
Am tras aer adanc in piept, il simteam cum imi inunda plamanii si m-am bucurat ca el exista ..

Mi-a spus in noptile noastre albastre in care stateam imbratisati ca fuge de lume, ca este un nestatornic, nu stie unde se afla, ce anume vrea , ca se hotarase demult in acel an blestemat sa nu se gandeasca prea departe, nu mai departe de ziua de „azi” , ca pentru el maine poate sa insemne aceeasi inchisoare pe care o traia de ani de zile..

Nu am zis nimic, nu intelegeam, insa in mintea mea eram sigura ca il voi vindeca, ca impreuna ne vom vindeca de trecut ..Tot ce conta era ca reusisem sa ne gasim .

Zilele treceau, incet incet se deschidea ca o floare pe care o uzi zi de zi si-i sadesti la radacina ingrasamant, asta faceam eu, il sustineam si-l incurajam in totul , il hraneam cu afectiune si cu caldura, si-i ofeream lumina din sufletul meu ..

Mi-a zis intr-o seara ca m-a primit cu chirie in sufletul lui,nu cu aceste cuvinte insa imi dadea de inteles, spun cu chirie pentru ca ..ma asigura ca sufletul lui a murit demult , ca si el e chirias acum acolo ..asadar m-a primit sa locuiesc cu el insa nu a putut sa-mi promita ca acolo in sufletul lui va fi „casa noastra” ..

Mi-a zis ca el nu mai are dorinte si asteptari, nici certitudini nici vise, ca nu are ce sa-mi ofere , nici lui nici altcuiva ..In loc sa ma descurajeze ambiguitatea celor aflate m-au indarjit , stiam ca in viata pentru a reusi trebuie sa lupti, sa suferi, sa-ti doresti ..iar faptul ca nu-mi facea promisiuni era o dovada a corectitudinii unui caracter exemplar ..

Pana sa il intalnesc ajunsesem imuna la juraminte, la cuvinte gen „pentru totdeauna” „doar pe tine” „ jur” „iti promit” „pana cand moartea ne va desparti” , iar faptul ca el nu le folosea ma facea fericita ..

I-am raspuns zambind ca nu doresc promisiuni , ca nu am asteptari, ca nu vreau ca si el sa se schimbe asa cum se succed anotimpurile, l-am asigurat ca nu tanjesc dupa declaratii si poezii siropoase, ca acele lucruri le pot citi prin carti, pe diferite site-uri si ca ..nu vreau sa mi le daruiasca apoi sa se dezica de ele lepadandu-se de juraminte ca de satana ..
Ma bucuram ca nu-mi da motive sa ajung sa-l urasc, proceda in toate programat, parca si acele putine cuvinte le alegea cu grija din manunchiul de ganduri ..si mi le servea reci insa zambind ..iar pe chipul lui nu simteam nici o urma de tresarire , parea ca un iceberg iar eu ..il adoram tot mai mult ..

Ma simteam in siguranta cu el, imi placea forta pe care mi-o dadea, in universul lui nu patrunsesem decat eu in ultimii ani si ma simteam privilegiata ..Imi faceam planuri cum o sa-l zugravim impreuna acel univers, cum o sa-l decoram, cu ce culori voi picta iubirea in sufletul lui , si ce melodie o sa las sa ne acompanieze atunci cand imbratisati vom invata sa zburam ..

Din orgoliu nu i-am zis niciodata ca eu ma simteam deja „acasa” ..acolo in universul lui dinainte de acea zi ..in care mi-a spus simplu luandu-ma prin surprindere „ te iubesc , copil „ Eram fericita si mi-era frica sa nu sparg minunea dinauntrul balonului de sapun, asa firava imi parea aceasta declaratie ..si nu era doar gand , temerea mea ..era cat se poate de indreptatita ..

Avand aceasta iubire cu mine am gresit, eu cea care am primit gazduire in sufletul sau, eu cea care locuiam cu el in inima lui, am vrut sa fac curatenie prin gandul lui, prin sertarele cu amintiri, prin fotografii, prin vise si sperante ..
I-am calcat in picioare nu doar amintirile murdare din trecut pe care trebuia sa le aruncam , ci si sa-i schimb mobila sufletului doar pentru ca mi se parea mie ca nu-mi ofera comfortul potrivit, si mi-am luat intr-o zi bocancii plini cu noroi si i-am conditionat sentimentele ..

A plecat asa cum pleca de fiecare data fie ca greseam fie ca nu , cu capul in jos , spasit, oftand ..nu a zis nimic, nu mi-a servit nici un cuvant sa ma doara, nici un cuvant menit sa raneasca ..a plecat ..insa tacerea doare cel mai tare ..

Zadarnic atunci cand s-a intors am incercat eu sa imi cer iertare, nimic din ceea ce a fost inainte nu mai era la fel, nimic din magia acelor cuvinte , din veselia de atunci , din declaratiile care-mi umpleau inima nu au mai existat ..

S-a intors insa nu mai era acelasi,se intorcea de fiecare data cand boala ma rapunea, cand inima mea slabita se chinuia sa respire .. zilnic ma zbateam sa il fac sa uite nelegiuirea de a-i fi gresit , zilnic caram bagaje inapoi din sufletul lui incarcate doar cu durere , sentimentele multe au fost aruncate mototolit intr-un tomberon cu rufe murdare cu dezamagire si neputinta , i-am zgariat sufletul, i-am presarat pe podeaua inimii vorbe care dor, am procedat asemeni celorlalte chiriase in inima lui, in loc sa-l ajut sa intinda la soare sentimentele albe ale unui viitor in doi eu le-am murdarit cu conditii ..

Au urmat zile in care ramasesem singura acolo in casa sufletului sau, nici el nu mai era, am plans , am zacut ore in sir, zile, nopti pe intuneric insa el nu s-a mai intors niciodata de tot ..de fapt el nu mi-a apartinut niciodata mie, sau lui ..el nu apartinea nimanui ..

In sfarsit am inteles atunci cand mi-a spus ca nu isi doreste nimic , nu isi dorea de fapt decat sa gaseasca drumul catre casa, catre suflet ..nu stia nici el unde si cand il pierduse de tot ..am inteles de ce se ascundea de tot si toti, de teama ca ceilalti nu vor fi capabili sa il ajute sa afle drumul cel bun, desi nu o recunostea ….sufletul lui inca il astepta ..acasa !

Veneam zi de zi acolo la intrare, nu ma dezbracam niciodata, nu ma descaltam, intindeam doar bratele in usa asteptand sa simt o caldura ..intram asa, incet, incet ..cu toamna ce a trecut peste noi, cu iarna lunga si friguroasa , straturi groase de haine imi imbracau trupul,sufletul si inima , iar mie mi-era tot mai frig ..si tremuram din toate incheieturile ..veneam rabdatoare in fiecare seara, venea si el ..si paradoxal cu cat eram imbracata mai gros cu atat tremuram mai mult de frig ..

Cand ajungeam in fata sufletului lui imi lasam in cuier supararea, neincrederea, durerea din inima ..renuntasem la orgoliu , la vanitate, la tot doar pentru a ma lasa sa intru , ba mai mult imi stergeam cu grija picioarele pe talpi sa nu patrund cu vreun fir de praf sa nu-i clatin cu nimic echilibrul si asa fragil ..mi se parea ca statea zilnic pe sarma si la fiecare suflu ar putut sa cada in acel abis ..iar si iar ..

Degeaba credeam ca e si maine o zi ca voi reusi cu caldura trupului meu, cu bunatatea inimii, cu zambet si dragoste adevarata sa sparg bariera rece dintre cele doua lumi , si ca o raza de soare ar putea macar incerca sa topeasca muntele de gheata in care isi imbracase inima ..

Il iubeam fara speranta, fara asteptari, chinuita de remuscari si dorinte dar mai ales de vise ..il iubeam simplu si curat cum doar un copil poate sa iubeasca , nu intamplator asa ii spunea „copil” , il iubeam , da, il iubeam ca si cum doar el era rostul meu pe pamant, gresisem crezand cu toata fiinta ca il puteam salva, si ma indragostisem de el irecuperabil , sperand ca undeva ..candva ceea ce era el atunci as fi putut schimba in ceea ce ar fi putut fi acum , cu mine !

Traiam prezentul, ajunsesem sa nu-mi mai doresc nici un viitor , alergam dupa un cuvant de-al lui, plangeam cand ii simteam raceala ..acel „te iubesc” devenise o amintire ..Uneori il simteam atat de rece incat as fi vrut sa-l pot scutura , sa ii zgaltai tot sufletul ala in care m-a primit cu chirie, poate asa as fi putut sa-l salvez, sa-l readuc la viata, sa-l fac sa isi doreasca sa il reconstruim impreuna, ca pe un castel ,cu fiecare fir de nisip, cu fiecare picatura de apa datatoare de viata …stiam ca ma iubeste, simteam asta dincolo de raceala afisata, dovada era ca mereu cand se intampla ceva cu mine se panica,ma imbratisa si incerca sa ma ajute ..

Intr-o zi am incercat sa fentez durerea, am jucat ultima carte ..In momentele noastre de destainuire i-am promis ca atunci cand va aparea altcineva in viata mea il voi anunta ..nu mai aveam rabdare, rezervorul meu de iubire secase, trebuia sa il umplu si el ..el nu ma ajuta deloc ..la poarta sufletului lui nu mai exista pic de combustibil ..

Ei bine, l-am facut sa creada ca exista altcineva, in incercarea mea disperata de a-l face sa reactioneze..am crezut ca frica de a nu ne pierde il va arunca in bratele mele si vom trai fericiti pana la adanci batraneti ca in povesti ..

Nu a fost sa fie, mi-a urat tot binele din lume si parea ca se bucura pentru mine, desi bucuria era pentru un fapt indus, inexistent ..

L-am pierdut ! Desi nu a fost niciodata al meu, acum am certitudinea asta …
O iubire neimplinita sacrificata pe altarul vietii ..

Este cald afara , dar e frig in mine, nu am reusit sa il salvez, nu am reusit sa il fac bine , simt cum sudori rece de straduinta mi se preling prin vene..simt cum bucatile din mine se imprastie in toate zarile ..am murit inaintea lui atunci cand ma uitam la el cum sufera fara sa pot face ceva ….am murit si nu cred ca mai pot fi readusa la viata , el era deja pierdut cand l-am intalnit ..eu m-am pierdut incercand sa-l resuscitez ..nici iubirea mea nu a reusit , nici toate eforturile mele sustinute ..nici lacrimile nici rugamintile ..nimic ..

Ultimul lui cuvant a fost , esti minunata , sa nu uiti asta, cine crede ca nu e asa nu te cunoaste cum te-am cunoscut eu .. tot aud ca un ecou ..minunata…minunataa…minunataaa …minunataaaaaaaa , da, voi lua cu mine ultimul lui cuvant …de nu ma uita, si sper ca …undeva …candva …

Romania, te iubesc !

Romania, te iubesc !

Program de marti,dimineata,suna telefonul,apuc sa ma uit la ceas printre bombaneli,acesta indica 9:45,raspund,glasul fratelui meu aflat la Saturn de vreo saptamana la celalalt capat,pentru el e miezul zilei,pentru mine care am stins P.C-ul la 3 dimineata e crima si pedeapsa, glasul lui glumet e ca un refresh :
– `Eloo `ello surioara,ce faceti,haideti la mare…
Mereu e atent si grijuliu,daca nu ar suna el ..hmm, slabe sperante sa sun eu,urasc telefonul,iubesc insa tastatura,mai ales noaptea ..

Ora 11 plec spre job,binecunoscuta masina 102 in care s-au reunit toate mirosurile din lume,cunoscatorii cred ca ma aproba, imi tin respiratia,bine ca am de parcurs doar 3 statii…cu capul indesat in propria-mi rochita ma gandesc la ceva frumos..
Da,visez ca sunt pe o insula,departe de lumea dezlantuita, intr-un paradis al regasirii de sine ..si asta pentru ca uneori ma simt pierduta,parca inaintez in incertitudine zi de zi ..nimic nou la orizont,aceeasi monotonie,aceeasi tacere aceeasi durere ..

Ajung la job,o binemeritata cafea cu lapte imi zambeste din paharul micut de plastic…
Deschid radioul, aud despre vreo 5 crime care s-au petrecut de ieri pana azi…caut un post de muzica, sunt eu destul de ucisa de propriile-mi ganduri,deschid PC-ul sa citesc obisnuitele ziare .
Accidente peste accidente provocate de betivi si copii de bani gata,vreo cateva decesuri de oameni grei,niste femei batute,despartiri,impacari, sar peste, nu-mi place nebunia asta,as prefera sa nu citesc/aud decat de lucruri de real interes pentru tara ..
Mii de ganduri imi flutura prin minte dar am curajul sa citesc mai departe ..ajung la stirea care a facut inconjurul lumii : ” Potrivit Le Monde, bebelusii intersexuali, adica aceia care prezinta o ambiguitate sexuala constitutiva, provenind dintr-o anomalie aparuta in procesul de determinare a gonadelor (ovare si testicule) sau in diferentierea organelor genitale, vor putea fi declarati „nedeterminati” la nastere “ .
Unde se intampla asta ?! Deocamdata in Germania ..urmeaza ca si celelate tari sa adopte pozitia .Cu alte cuvinte, la nastere parintele alege sexul copilului dintre cele trei: feminin, masculin, nedeterminat.Schimbarea legislatiei le va permite parintilor sa-si lase copiii sa-si aleaga singuri sexul mai tarziu. Fara cuvinte !
Sincer, nu ma deranjeaza, sa faca fiecare ce il defineste ce il multumeste si implineste…
Merg mai departe, trec in faza 2, dupa cateva guri de cafea , deschid mailul care e plin de oferte care mai de care mai tentanta, de la plimbari aproape gratis daca cumperi nush ce cupon in nush cate minute, pana la fluidizari si reconstructii de dinti .
Cum la ce tre` ??? sa strangem tare din dinti pentru ce ne asteapta ..si ne cam asteapta vremuri grele .
Alt mail , bilete la filme/concerte, oferte de Revelion/Craciun, nici nu a trecut bine vara, reduceri peste reduceri …stau si ma intreb asa ca pentru mine, dar sanatate nu ofera nimeni gratis?!
Am si eu nevoie de vreun kg, jumatate pentru mine si cealalta pentru cei dragi,ca tare greu ma mai descurc cu ea ..
Oricum concluzia e simpla-se vinde tot si nu se cumpara mai nimic..
Pasul 3 , sar pe facebook continua agonia cu poze prin bai ,tomberoane, cluburi, mare,munte,aceleasi sfaturi inaltatoare despre oameni si cuvinte mari,caini ,pisici si copii maltratati trucate in photoshop,injuraturi, fetite cu buze tuguiate strident rujate isi etaleaza boticurile,cum nu stiati??? Acum se poarta foto doar la buze ..
De ce , nu ma intrebati, probabil o gura frumos rujata tine loc de o minte sclipitoare.
Nu ma intelegeti gresit, imi place aplicatia Facebook, aici mi-am regasit verisorul pierdut, reusesc sa tin legatura cu rudele din strainatate, e ceva benefic, nu imi place insa pitziponceala,cocalarimea, prostia, incultura ridicata la rang de virtute …
Norocul meu ca om cu nimic iesit din comun este ca sunt calma, cu toate ca motive de suparare exista cu duiumul … ce sa o mai lungesc,Romania , te iubesc , esti a mea , buna sau rea …macar zambesc, zambetul nu mi-l poate lua nimeni !!!

Lucruri atat de simple …dar ce minunate lucruri !

Lucruri atat de simple ...dar ce minunate lucruri !

Am privit in mine si azi ,de cateva zile incerc sa cuprind in palme strigatul din suflet,am acolo asa un off pe care nu-l recunosc, un gol pe care nu-l pot umple, poate e o nevoie care arde .
Am tot ce mi-as putea dori, am dragostea copiilor mei , am afectiunea lor a celor din jur, am aprecierea celor cu care muncesc, insa am sperante ingropate acolo intr-un ungher al inimii mele ..
Citeam mai devreme un blog de calatorie, planuri, zone de descoperit si admirat ..
Gandul imi fuge la orasul al carui nume il port,un oras imbracat in magie si frumusete, orasul renasterii , al picturii ..De prea mult timp imi doresc sa il pot vizita,as spune dintotdeauna, sa pot face cunostinta cu acest oras despre care auzisem inainte sa pot vorbi prea bine.
Tin minte copil fiind cand ma intrebau copii cum ma numesc ma rusinam .As fi vrut sa port un nume firesc, un nume romanesc si nu un nume cu rezonanta italiana ..
Imi spunea cineva demult ca numele este cel care ne alege pe noi si nu invers, ca purtam de-a lungul anilor maretia unui nume care ne este harazit dinainte sa ne nastem, un fel de comoara ascunsa care iese la iveala odata cu nasterea noastra ..
Da, mi-as dori sa-l pot vizita, mereu cand privesc in mine stiu ca acest lucru ma va linisti, voi reusi sa ma simt implinita, acea farama de necunoscut ma seaca, nevoia care arde in mine de a intelege daca intradevar am ceva in comun cu acel loc maret .
Ce le face fericite pe femei?! Hmm , grea intrebare ..Femeia e o eterna nemultumita.
Oricat s-ar stradui cei care ne iubesc nu vom fi niciodata pe deplin multumite .
Cred ca fericirea este o experienta personala, fiecare femeie are dorinte si aspiratii proprii, tocmai de aceea o sa ma rezum la a vorbi doar despre ceea ce imi inchipui ca stiu.
Si stiu doar ce ma face pe mine fericita,obrazul meu alintat de palma calda a omului iubit,mana lui cautand-o pe a mea in timpul somnului dar si in zilele in care ratacim pe strazi ca doi copii,noi doi in gradina casei sub nucul acela batran care dainuie de cand lumea ,glasul copiilor mei cand ma striga sau vorba lor soptita , fata imbujorata si privirea plecata cand imi spun : “te iubesc, mami” …
Pana la urma cred ca femeilor vor doar raspunsuri la intrebari, certitudinea ca sunt importante pentru cei dragi..
Cand am inceput sa scriu aceste randuri ma gandeam ca fericirea se compune din lucruri simple, ca dragostea este raspunsul la intrebarile acelea care ne rascolesc ..
Da! Lucruri simple,dar ce minunate lucruri…

De ce blog ?!

Iata-ma intr-o zi de vineri la inceput de August hotarata sa am propriul meu blog.De mult timp imi doresc sa imi pot asterne gandurile insa niciodata nu m-am simtit pregatita …As vrea ca aici sa ma simt libera,sa las imaginatia sa zburde, sa fac ca  miile de ganduri sa curga nestavilite,in stare pura asa cum le simt ..si daca se poate sa daruiesc si celorlalti o farama de sublim !