Dincolo de cuvinte este …inima mea !!!

aa77c6fe3642444b84b255e8280143bdAzi am citit o poveste impresionanta de iubire pe un blog, mi-am adus aminte de a mea ..
Da! Iubirea e sublima ..iata povestea mea …

Viata isi urma cararea, era o zi de toamna,eram doar eu departe de trecutul pe care il lasasem in urma ..

Ma izolasem de ceva timp de toti cei care credeam eu in mintea mea ca nu m-ar intelege, de fapt cei dragi ma cautau insa durerea era prea mare pentru a tot repeta la infinit tuturor ceea ce era in inima mea …
Veneam dupa destui ani in care nu fusesem inteleasa, in care singura bucurie era dorinta de a-mi regasi linistea, in care sa raman eu cu gandul meu , cu nevoia din mine de a inabusi strigatul nefericirii ..

Inchid ochii si retraiesc acea zi, ma aflam intr-un loc unde interactiunea mea cu anumite persoane a avut un ecou gresit iar acum sufeream ca nu sunt inteleasa ..Atunci a aparut el, ca un salvator al durerii mele, m-a ridicat de jos din tarana, m-a scuturat si m-a imbratisat ..

Ne stiam de ceva timp insa niciodata nu am reusit sa vorbim mai multe cuvinte , pana atunci …

Nu reusesc sa imi amintesc ce am facut in acea zi de octombrie, nu imi amintesc la ce ora m-am trezit in dimineata aia, ce am mancat, daca am savurat cafeaua cu gandul departe , daca mi-am facut un ceai ..incerc sa-mi explic ce cautam eu acolo si de ce el a simtit acel impuls de a ma proteja , de ce ?!

Ma gandesc ca toata viata m-am pregatit pentru intalnirea cu iubirea, nu stiam asta atunci, stiam doar incercarile mele de a contura cu penita mintii o poveste rupta din rai plina de fericire eterna ..
Nu l-am placut la inceput, imaginea lui mi-o amintesc si acum, mi se parea prea linistit ca un vapor care plutea in deriva pe marile si oceanele vietii ..insa lin fara a infrunta vreo furtuna, fara sa trebuiasca sa ancoreze undeva ..mereu si mereu acea plutire ..

Am fost uimita sa descopar intensitatea indarjirii cu care ma apara in fata tuturor celor care ma sicanau ..cum a reusit sa ma readuca alaturi de el pe acel vapor al linistii ..cum a reusit sa spulbere cu acele cuvinte bine asezate valuri care ma inecau ,cuvintele celorlalti pline de ocara si durere ..imaginea lui in mintea mea de razboinic nu poate decat sa ma faca sa cred ca totul a fost un impuls trimis de sufletul lui in fata caruia nu a putut sa ramana insensibil ..
Nu mai stiu cum am ajuns in bratele lui, cum m-am cuibarit speriata si cum am dat drumul lacrimilor sa curga in siroaie ..sufeream iar el ma proteja, pentru prima data in viata mea cineva m-a protejat desi nu ma cunostea , desi nu insemnam nimic pentru el ..

Acea zi de toamna mi l-a adus alaturi de mine , si mi-a intrat in suflet asa simplu, pe nesimtite, in vesnicia acelei clipe cred ca am uitat sa mai respir, am uitat sa mai plang , mi-am oprit privirea , nu mai exista lumea in jur , nu mai existam decat noi ..
Cred ca atunci m-am indragostit, pe loc… de un om despre care nu stiam nimic , un om care nu era nici pe departe acela perfect conturat in imaginatia mea, insa doar el a reusit sa trimita catre mine acele unde facandu-ma sa vibrez ..
Am tras aer adanc in piept, il simteam cum imi inunda plamanii si m-am bucurat ca el exista ..

Mi-a spus in noptile noastre albastre in care stateam imbratisati ca fuge de lume, ca este un nestatornic, nu stie unde se afla, ce anume vrea , ca se hotarase demult in acel an blestemat sa nu se gandeasca prea departe, nu mai departe de ziua de „azi” , ca pentru el maine poate sa insemne aceeasi inchisoare pe care o traia de ani de zile..

Nu am zis nimic, nu intelegeam, insa in mintea mea eram sigura ca il voi vindeca, ca impreuna ne vom vindeca de trecut ..Tot ce conta era ca reusisem sa ne gasim .

Zilele treceau, incet incet se deschidea ca o floare pe care o uzi zi de zi si-i sadesti la radacina ingrasamant, asta faceam eu, il sustineam si-l incurajam in totul , il hraneam cu afectiune si cu caldura, si-i ofeream lumina din sufletul meu ..

Mi-a zis intr-o seara ca m-a primit cu chirie in sufletul lui,nu cu aceste cuvinte insa imi dadea de inteles, spun cu chirie pentru ca ..ma asigura ca sufletul lui a murit demult , ca si el e chirias acum acolo ..asadar m-a primit sa locuiesc cu el insa nu a putut sa-mi promita ca acolo in sufletul lui va fi „casa noastra” ..

Mi-a zis ca el nu mai are dorinte si asteptari, nici certitudini nici vise, ca nu are ce sa-mi ofere , nici lui nici altcuiva ..In loc sa ma descurajeze ambiguitatea celor aflate m-au indarjit , stiam ca in viata pentru a reusi trebuie sa lupti, sa suferi, sa-ti doresti ..iar faptul ca nu-mi facea promisiuni era o dovada a corectitudinii unui caracter exemplar ..

Pana sa il intalnesc ajunsesem imuna la juraminte, la cuvinte gen „pentru totdeauna” „doar pe tine” „ jur” „iti promit” „pana cand moartea ne va desparti” , iar faptul ca el nu le folosea ma facea fericita ..

I-am raspuns zambind ca nu doresc promisiuni , ca nu am asteptari, ca nu vreau ca si el sa se schimbe asa cum se succed anotimpurile, l-am asigurat ca nu tanjesc dupa declaratii si poezii siropoase, ca acele lucruri le pot citi prin carti, pe diferite site-uri si ca ..nu vreau sa mi le daruiasca apoi sa se dezica de ele lepadandu-se de juraminte ca de satana ..
Ma bucuram ca nu-mi da motive sa ajung sa-l urasc, proceda in toate programat, parca si acele putine cuvinte le alegea cu grija din manunchiul de ganduri ..si mi le servea reci insa zambind ..iar pe chipul lui nu simteam nici o urma de tresarire , parea ca un iceberg iar eu ..il adoram tot mai mult ..

Ma simteam in siguranta cu el, imi placea forta pe care mi-o dadea, in universul lui nu patrunsesem decat eu in ultimii ani si ma simteam privilegiata ..Imi faceam planuri cum o sa-l zugravim impreuna acel univers, cum o sa-l decoram, cu ce culori voi picta iubirea in sufletul lui , si ce melodie o sa las sa ne acompanieze atunci cand imbratisati vom invata sa zburam ..

Din orgoliu nu i-am zis niciodata ca eu ma simteam deja „acasa” ..acolo in universul lui dinainte de acea zi ..in care mi-a spus simplu luandu-ma prin surprindere „ te iubesc , copil „ Eram fericita si mi-era frica sa nu sparg minunea dinauntrul balonului de sapun, asa firava imi parea aceasta declaratie ..si nu era doar gand , temerea mea ..era cat se poate de indreptatita ..

Avand aceasta iubire cu mine am gresit, eu cea care am primit gazduire in sufletul sau, eu cea care locuiam cu el in inima lui, am vrut sa fac curatenie prin gandul lui, prin sertarele cu amintiri, prin fotografii, prin vise si sperante ..
I-am calcat in picioare nu doar amintirile murdare din trecut pe care trebuia sa le aruncam , ci si sa-i schimb mobila sufletului doar pentru ca mi se parea mie ca nu-mi ofera comfortul potrivit, si mi-am luat intr-o zi bocancii plini cu noroi si i-am conditionat sentimentele ..

A plecat asa cum pleca de fiecare data fie ca greseam fie ca nu , cu capul in jos , spasit, oftand ..nu a zis nimic, nu mi-a servit nici un cuvant sa ma doara, nici un cuvant menit sa raneasca ..a plecat ..insa tacerea doare cel mai tare ..

Zadarnic atunci cand s-a intors am incercat eu sa imi cer iertare, nimic din ceea ce a fost inainte nu mai era la fel, nimic din magia acelor cuvinte , din veselia de atunci , din declaratiile care-mi umpleau inima nu au mai existat ..

S-a intors insa nu mai era acelasi,se intorcea de fiecare data cand boala ma rapunea, cand inima mea slabita se chinuia sa respire .. zilnic ma zbateam sa il fac sa uite nelegiuirea de a-i fi gresit , zilnic caram bagaje inapoi din sufletul lui incarcate doar cu durere , sentimentele multe au fost aruncate mototolit intr-un tomberon cu rufe murdare cu dezamagire si neputinta , i-am zgariat sufletul, i-am presarat pe podeaua inimii vorbe care dor, am procedat asemeni celorlalte chiriase in inima lui, in loc sa-l ajut sa intinda la soare sentimentele albe ale unui viitor in doi eu le-am murdarit cu conditii ..

Au urmat zile in care ramasesem singura acolo in casa sufletului sau, nici el nu mai era, am plans , am zacut ore in sir, zile, nopti pe intuneric insa el nu s-a mai intors niciodata de tot ..de fapt el nu mi-a apartinut niciodata mie, sau lui ..el nu apartinea nimanui ..

In sfarsit am inteles atunci cand mi-a spus ca nu isi doreste nimic , nu isi dorea de fapt decat sa gaseasca drumul catre casa, catre suflet ..nu stia nici el unde si cand il pierduse de tot ..am inteles de ce se ascundea de tot si toti, de teama ca ceilalti nu vor fi capabili sa il ajute sa afle drumul cel bun, desi nu o recunostea ….sufletul lui inca il astepta ..acasa !

Veneam zi de zi acolo la intrare, nu ma dezbracam niciodata, nu ma descaltam, intindeam doar bratele in usa asteptand sa simt o caldura ..intram asa, incet, incet ..cu toamna ce a trecut peste noi, cu iarna lunga si friguroasa , straturi groase de haine imi imbracau trupul,sufletul si inima , iar mie mi-era tot mai frig ..si tremuram din toate incheieturile ..veneam rabdatoare in fiecare seara, venea si el ..si paradoxal cu cat eram imbracata mai gros cu atat tremuram mai mult de frig ..

Cand ajungeam in fata sufletului lui imi lasam in cuier supararea, neincrederea, durerea din inima ..renuntasem la orgoliu , la vanitate, la tot doar pentru a ma lasa sa intru , ba mai mult imi stergeam cu grija picioarele pe talpi sa nu patrund cu vreun fir de praf sa nu-i clatin cu nimic echilibrul si asa fragil ..mi se parea ca statea zilnic pe sarma si la fiecare suflu ar putut sa cada in acel abis ..iar si iar ..

Degeaba credeam ca e si maine o zi ca voi reusi cu caldura trupului meu, cu bunatatea inimii, cu zambet si dragoste adevarata sa sparg bariera rece dintre cele doua lumi , si ca o raza de soare ar putea macar incerca sa topeasca muntele de gheata in care isi imbracase inima ..

Il iubeam fara speranta, fara asteptari, chinuita de remuscari si dorinte dar mai ales de vise ..il iubeam simplu si curat cum doar un copil poate sa iubeasca , nu intamplator asa ii spunea „copil” , il iubeam , da, il iubeam ca si cum doar el era rostul meu pe pamant, gresisem crezand cu toata fiinta ca il puteam salva, si ma indragostisem de el irecuperabil , sperand ca undeva ..candva ceea ce era el atunci as fi putut schimba in ceea ce ar fi putut fi acum , cu mine !

Traiam prezentul, ajunsesem sa nu-mi mai doresc nici un viitor , alergam dupa un cuvant de-al lui, plangeam cand ii simteam raceala ..acel „te iubesc” devenise o amintire ..Uneori il simteam atat de rece incat as fi vrut sa-l pot scutura , sa ii zgaltai tot sufletul ala in care m-a primit cu chirie, poate asa as fi putut sa-l salvez, sa-l readuc la viata, sa-l fac sa isi doreasca sa il reconstruim impreuna, ca pe un castel ,cu fiecare fir de nisip, cu fiecare picatura de apa datatoare de viata …stiam ca ma iubeste, simteam asta dincolo de raceala afisata, dovada era ca mereu cand se intampla ceva cu mine se panica,ma imbratisa si incerca sa ma ajute ..

Intr-o zi am incercat sa fentez durerea, am jucat ultima carte ..In momentele noastre de destainuire i-am promis ca atunci cand va aparea altcineva in viata mea il voi anunta ..nu mai aveam rabdare, rezervorul meu de iubire secase, trebuia sa il umplu si el ..el nu ma ajuta deloc ..la poarta sufletului lui nu mai exista pic de combustibil ..

Ei bine, l-am facut sa creada ca exista altcineva, in incercarea mea disperata de a-l face sa reactioneze..am crezut ca frica de a nu ne pierde il va arunca in bratele mele si vom trai fericiti pana la adanci batraneti ca in povesti ..

Nu a fost sa fie, mi-a urat tot binele din lume si parea ca se bucura pentru mine, desi bucuria era pentru un fapt indus, inexistent ..

L-am pierdut ! Desi nu a fost niciodata al meu, acum am certitudinea asta …
O iubire neimplinita sacrificata pe altarul vietii ..

Este cald afara , dar e frig in mine, nu am reusit sa il salvez, nu am reusit sa il fac bine , simt cum sudori rece de straduinta mi se preling prin vene..simt cum bucatile din mine se imprastie in toate zarile ..am murit inaintea lui atunci cand ma uitam la el cum sufera fara sa pot face ceva ….am murit si nu cred ca mai pot fi readusa la viata , el era deja pierdut cand l-am intalnit ..eu m-am pierdut incercand sa-l resuscitez ..nici iubirea mea nu a reusit , nici toate eforturile mele sustinute ..nici lacrimile nici rugamintile ..nimic ..

Ultimul lui cuvant a fost , esti minunata , sa nu uiti asta, cine crede ca nu e asa nu te cunoaste cum te-am cunoscut eu .. tot aud ca un ecou ..minunata…minunataa…minunataaa …minunataaaaaaaa , da, voi lua cu mine ultimul lui cuvant …de nu ma uita, si sper ca …undeva …candva …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s